Astăzi se împlinesc 94 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Evenimentul de la 27 martie 1918 a rămas în memoria buneilor și străbuneilor noştri pentru întreaga viaţa, iar pentru generaţiile contemporane constituie o pagină glorioasă din istoria naţională studiată la şcoală.
Revoluţia rusă din februarie şi cea din octombrie 1917, pe lângă efectele negative, au constituit punctele de pornire pentru emanciparea naţională a popoarelor anexate forțat Imperiului Ţarist. La 2/15 noiembrie 1917, guvernul sovietic publică declaraţia drepturilor popoarelor Rusiei, semnată de Lenin şi Stalin, care recunoştea egalitatea şi suveranitatea popoarelor Rusiei, dreptul lor la autodeterminare liberă, până la separare şi formare de state independente.
Deşi respectată un timp foarte scurt de către guvernul sovietic, această declaraţie a facilitat autodeterminarea Basarabiei. La 25 octombrie 1917, Congresul ostaşilor moldoveni a proclamat autonomia teritorială şi politică a Basarabiei, iar la 2 noiembrie 1917, a avut loc şedinţa biroului organizatoric pentru constituirea Sfatului Ţării – organul legislativ al provinciei.
Deoarece hotarul pus în 1812, pe linia Prutului, a reuşit să înstrăineze populaţia românească de pe cele două maluri ale râului (sovieticii au reuşit să repete aceiaşi performanţă după reinstalarea hotarului pe Prut în 1944), după proclamarea independenţei Basarabiei încă o bună parte a basarabenilor rămânea rusofilă. Dar, graţie unui grup de intelectuali, basarabenii au fost readuşi în albia românească. Rolul conducătorilor, unui popor deznaţionalizat şi dezorientat, în decizia politică de unire a Basarabiei cu România, a fost enorm.
La 24 martie, I. Inculeţ, D. Ciugureanu şi P. Halippa au adus la cunoştinţa deputaţilor Sfatului Ţării poziţia Guvernului român în privinţa unirii, care s-a bucurat de susţinere.
După dezbaterea chestiunii unirii, la 27 martie/9 aprilie 1918, în şedinţa Sfatului Ţării s-a votat unirea Basarabiei cu România.


