duminică, 29 noiembrie 2009

Lucian Bute campionul nostru


Lucian Bute şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO, în repriza a patra, pe mexicanul Librado Andrade, într-un meci disputat la Quebec.

Românul a intrat în ringul de la Quebec pe acordurile melodiei "Where the streets have no name", a trupei U2, fiind aclamat de spectatorii prezenţi. Românul a câştigat la puncte primele trei reprize, iar în a patra l-a trimis la podea pe Andrade de două ori.

Lucia Bute, în vârstă de 29 de ani, are acum 25 de victorii, din care 20 prin KO, el fiind primul pugilist ce a reuşit să-l "pună la pămant" pe Andrade (30 de ani).

Lucian Bute l-a învins pe Andrade şi în urmă cu un an, la 24 octombrie, în Bell Centre din Montreal, când Bute a dominat 11 runde, însă a fost trimis la podea în cea de-a 12-a (şi ultima), iar arbitrul a încheiat lupta când românul s-a ridicat. Astfel, Bute şi-a apărat pentru a doua oară centura mondială, impunându-se la puncte. Andrade a afirmat, imediat după meci, că arbitrul l-a favorizat pe Bute, încetând să numere atunci când românul se afla la podea.

Bute a câştigat centura mondială IBF în 20 octombrie 2007, la Montreal, după ce l-a învins prin KO în repriza a 11-a pe columbianul Alejandro Berrio. De atunci pugilistul român şi-a apărat de trei ori titlul mondial în faţa americanul William Joppy (20 octombrie 2007), în faţa mexicanului Librado Andrade (25 octombrie 2008) şi în faţa columbianul Fulgencio Zuniga (14 martie 2009).

Sursa: MEDIAFAX