Se afișează postările cu eticheta medieval. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta medieval. Afișați toate postările

miercuri, 18 iulie 2012

Festivalul Medieval de la Sighișoara 2012


 Festivalul Medieval de la Sighișoara 2012

Chiar dacă va dura doar trei zile, din 20 și până în 22 iulie, Festivalul Medieval de la Sighișoara nu își pierde din atractivitate. Deoarece organizatorii festivalului ProEtnica nu au reușit să obțină finanțarea necesară pentru ediția din acest an, autoritățile locale au decis să contopească festivalul etniilor cu cel medieval. ”Centrul Cultural Interetnic nu a reuşit să obţină finanţare pentru ediția din acest an, dar fiind parte din Asociaţia Turistică Sighişoara, care organizează și Festivalul Medieval, a propus să introducă o secţiune în care să vină formaţiile care în mod normal ar fi trebuit să participe la ProEtnica, ce era iniţial programat în august”, ne-a declarat Anca Silvia Raţiu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sighișoara.

În aceste condiții, Festivalul Medieval se va îmbogăți cu participarea formaţiilor populare ale maghiarilor, ucrainenilor, germanilor, bulgarilor, grecilor, croaţilor, rutenilor și sârbilor. Concertele de muzică medievală susținute de trupele Lupus Dacus, Nomen est Omen, Truverii și No’Mads, alături de Ordinul Cavalerilor Chigot, din Bulgaria, Ordinul Cavalerilor Crux Alba, din Ungaria, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Lup, din Târgu Mureş şi Ordinul Cavalerilor ArtGotica, din Sibiu, vor asigura o Sighișoară Medievală de excepție.