Ziua Sfantului Andrei se cheama si Ziua lupului sau Gadinetul schiop. Se stie ce a simbolizat lupul pentru daci, daca insusi steagul lor avea infatisarea unui balaur cu cap de lup. Se credea si inca se mai crede si acum ca in ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, isi poate indoi gatul teapan si nimic nu scapa dinaintea lui. De aici si credinta ca "isi vede lupul coada". Ziua se serbeaza prin nelucru in casa, ca sa nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci si pentru oamenii care indraznesc sa plece la drum, in ziua cand porneste si luparia.
In noaptea de 30 noiembrie lupii se aduna, iar Sf. Andrei imparte prada, pentru iarna care incepe, fiecarui lup. Ca sa-si apere gospodaria de lupi, se obisnuieste si astazi la tara sa se unga tarusii de la poarta, ferestrele si pragul usilor cu usturoi. In unele parti se ung cu usturoi chiar si fantanile. Alti gospodari fac o cruce de ceara si o lipesc la vite, insa numai la cele de parte barbateasca: boi, berbeci, armasari, tapi, si anume pe cornul din dreapta.
Tot din cauza lupilor nu se matura toata ziua, nu se da gunoiul afara, nu se ranesc grajdurile, nu se piaptana, nu se fac zgarieturi, nu se face pomana si nu se da nimic cu imprumut. Daca stapanii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totusi, cand soarta scrie altfel, primejdia nu se poate indeparta, caci peste cele hotarate de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece.
În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le asculta ce spun, moare. La miezul noptii de Sf. Andrei se deschid cerurile.
Noaptea strigoilor
In credintele poporului roman de pretutindeni, in noaptea de catre Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umbla strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale mortilor, care nu ajung in lumea de "dincolo" dupa inmormantare, sau refuza sa se mai intoarca "acolo" dupa ce isi viziteaza rudele, la marile sarbatori calendaristice.
Strigoii morti devin foarte periculosi pentru cei vii: iau viata rudelor apropiate, aduc boli, grindina si alte suferinte. Dupa relele provocate si locul unde activeaza, ei pot fi de apa si de uscat, de vite si de stupi, de ploi si de foc. Ei calatoresc pe Pamant si pe ape, strigand si miorlaind, calare pe melita, pe coada de matura, pe butoi sau in butoi.
Prin unele parti, se crede ca acesti strigoi iau coasele si limbile de melita pe care le gasesc pe afara, prin curtile oamenilor si se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grija ca asemenea obiecte sa nu fie lasate afara. Se mai spune ca ei danseaza pe la raspantiile drumurilor, pana la cantatul cocosilor. Ei se bat cu strigoii vii, adica cu strigoii-oameni. A doua zi, acestia se cunosc dupa zgarieturile ce le au pe fata. Babele sau oamenii-strigoi, inainte de a iesi din casa pe horn, se ung pe talpi cu untura. Adeseori ei trag si clopotele pe la biserica. Cand nu au cu cine sa se razboiasca, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat masuri de aparare: au mancat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate si la incheieturile trupului. Au uns ferestrele, usile, hornurile, scarile, clantele usilor, boii si vacile la coarne, clestele, lada si toporul. Pe alocuri, usturoiul este tavalit mai intai prin funingine. Unii astupa si hornul sobei. Daca strigoii nu gasesc nici un loc pe unde sa intre in casa, atunci cauta sa-i cheme afara pe cei dinauntru. Strigoiul vine si striga la fereastra: "Ai mancat usturoi?". Daca omul raspunde, il muteste; iar daca tace, se duce in treaba sa si incearca pe la cei care n-au mancat usturoi.
Noaptea vrajilor si a farmecelor
Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vraji si farmece. Fetele masoara noua cescute cu apa pline, si le toarna intr-o strachina, care se pune sub icoana. A doua zi, in zori, se masoara din nou, cu aceeasi cescuta, apa din strachina. Daca va mai ramane pe fundul strachinii apa, fie si cateva picaturi, atunci vor avea noroc; dimpotriva, daca ultima cescuta va ramane neumpluta cum trebuie, atunci nu vor avea noroc si nu se vor marita. In noaptea de Sf. Andrei, ca sa-si viziteze ursitul, fata isi pune sub cap 41 de boabe de grau si daca viseaza ca-i ia cineva graul, se va marita.
Unele fete isi pregatesc turta, pentru ea aducand apa cu gura. Pentru acest colac aduc apa neinceputa, iar produsele din care se prepara turta (faina si sare) sunt masurate cu o coaja de nuca. Dupa ce au fost coapte pe vatra, fetele isi mananca turtitele preparate, convinse fiind ca ursitii vor veni, in vis, cu apa sa le potoleasca setea.
Fetele mai fac un colac din paine dospita, punand in mijlocul lui cate un catel de usturoi. Dus acasa, colacul este asezat intr-un loc calduros, unde este lasat vreme de o saptamana. Daca rasare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaste ca va fi cu noroc. Daca nu rasare, fata se intristeaza si spune ca va fi lipsita de noroc. Unele fete merg in aceasta noapte la fantana, aprind acolo o lumanare de la Pasti si o afunda cu ajutorul galetii. Cand fata apei este luminata bine, fata zice:
"Sfinte Andrei, Scoate-i chipul in fata apei, Ca in vis sa-l visez, C-aievea sa-l vaz!"
Atunci, apa din fantana se tulbura si fata isi vede, se spune, chipul ursitului. Unele isi fac de ursita cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cutite si o coasa, toate infierbantate in foc. Dupa ce s-au inrosit, se scot afara, se sting in apa si apoi se descanta.
In seara Sfantului Andrei, toti ai casei, mai ales fetele mari si baietii, seamana grau in cate o strachina sau glastra cu pamant. Aceluia ii va merge mai bine, va fi mai sanatos si mai norocos, caruia i-o rasari graul mai bine si o creste mai frumos.
Usturoi miraculos... Tot in seara de 29 noiembrie, se aduna la o casa mai multi flacai si fete. Pe o masa, ei pun mai multe caciuli de usturoi, imprejmuite cu tamaie, smirna si cateva lumanari de la Pasti aprinse. Pun apoi pe masa diferite feluri de mancare, mananca, vorbesc si rad in toata voia buna, pana cand apar zorii zilei. Fetele isi impart intre ele usturoiul, pe care il duc a doua zi la biserica, pentru a-l sfinti preotul.
Acest usturoi se pune pe policioara la icoane, fiind bun de facut de dragoste. In alte zone din tara noastra, pazitul usturoiului se face in felul urmator: intr-o casa de gospodar se strang 10-12 fete, avand fiecare fata cate o paine, trei capatani de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o ata rosie si o sticla de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masa, intr-un colt al casei, si se acopera cu o broboada rosie. Langa lucruri, pe masa, sta un sfesnic c-o lumanare aprinsa, care arde de cu seara si pana in ziua. Langa masa, una in dreapta si una in stanga, stau de straja doua babe, care baga bine de seama ca sa nu se fure din lucruri, ori sa nu puna cineva mana pe ele. Ele stau acolo neclintite pana dimineata. La aceasta petrecere, vin si baieti cu lautari. Se canta si se petrece pana in zori.
Cand s-a facut ziua, hora este jucata afara. Un flacau joaca in mijlocul horei toate lucrurile fetelor, pazite de batrane. Dupa joc, fetele isi iau lucrurile si le impart flacailor. Painea se mananca, rachiul se bea, usturoiul se pastreaza de leac. Cand vitele-s bolnave, li se da mujdei in bors ori vin si le trece. Daca se fura din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul pazit este semanat primavara. Daca pleci la drum lung, sa iei putin usturoi cu tine.
De la pazitul acestui usturoi s-a nascut zicala: "Parca a pazit usturoiul", care se da celui ce se cunoaste ca a petrecut o noapte fara somn. Tot in aceasta noapte se fac observatii meteorologice: daca luna va fi plina si cerul senin, se zice ca iarna va fi cu moina. Daca luna va fi plina si daca cerul va fi intunecat, daca va ninge sau va ploua, peste iarna vor fi zapezi mari si grele.
De la aceasta zi si pana la Craciun, gospodinele nu mai tes in razboi si nu torc, de frica sa nu se supere Maica Domnului pe dansele. Sfantul Andrei este socotit inceput de iarna, numindu-se din aceasta cauza "Andrei-de-iarna".
O poveste de Crăciun
